să o spun pe șleau, nu pot plăti în cuvinte
setea aruncată, un poet cu ciuperci
care se strică moale, cînd șerpii sunt bogați
demnitatea mea nu are sâni niciodată, dimpotrivă
are cele mai urîte coșuri,

eu mai bogat
subteran minunat, apus transparent, nu am sîni
rațiune de alăptat, sunt un văduv al vieții

mă dau cu termometrul de parcă aș înota
în lacul de argint viu, prietenul meu este un motan negru
și gipsul de pe minți

gipsul meu cu riduri și otrăvirea ofilită
în seara asta plantează ultimele mistere
port masca pe invers, să fiu o bijuterie de gheață
poate mă vezi, am vise îngrijorătoare

mi-e teamă să nu fiu copleșit, de aceea beau
din aceste fiole finale, cu maximă cruzime
strînsoarea nu va fi pierdută

beau fiole finale în timp ce dedesubt credința
a interogat, pe măsură
ce imensul deformat a creat