ții minte iubito eram doar noi 2 în sala bliotecii din paris eu citeam poeme de verlaine scrise pe sânii tăi de aer tu citeai din evanghelii apocrife şi amândoi înotam printre clipe piranha atât de departe de trup încât ni se părea că locuim un poem fără sfârșit într-un târziu când m-am trezit pe străzile lui verlaine era noapte ca în burta unui chit luna îmi ținea la tâmplă o țeavă calibrul 6.22 și tu te tot îndepărtai prin aer ca un concert de jazz pe radio tropiques abia atunci am înțeles ce era de neînțeles că în graba plecării mi-am uitat sufletul pe celălalt tărâm cu buzele lipite de buzele tale cu palmele lipite de formele tale cu visele punându-mi pe față masca de cloroform de atunci îți tot transcriu trupul în alfabetul braille adaug ce îmi bat zeii noaptea în calorifer dar nu știu cum se face că mereu rezultă un poem de verlaine vine daimonul și mă trezește spunând că nu aș fi eu cel viu și adevărat și dacă am să privesc atent peste umăr am să mă văd printre cărți cum îmi pun luna la tâmplă și din când în când apăs pe trăgaci