casa bunicilor
nu mai este
buldozerul a dărâmat-o
bunicii din ceruri
au plâns

și casele îmbătrânesc
și casele ne privesc mirate
când mor cu toate că
vremea lor încă nu sosise

îmi adun toate amintirile
cuvânt cu cuvânt
reconstruiesc casa bunicilor mei
cărămidă cu cărămidă
fundația, zidurile, ferestrele, ușile
acoperișul, hornul
bucătăria, marchiza, magazia
camera pentru oaspeți
camera principală
carpetele, tablourile de pe pereți
cu templul din Mecca
și Cina cea de Taină
icoanele, chipuri familiare
candela cu ulei, vestind sărbătorile
patul cald, primitor, în care aveam
visele cele mai frumoase
soba de fontă cu plită
pe care se prăjea pâinea
pe care se fierbea vinul
jarul în care sfârâia șunca
cuptorul în care se coceau
plăcintele, cozonacii
reconstruiesc și grădina
semăn roșiile, castraveții, ardeii
cum aș putea uita vița de vie
smochinul, bostanii
care urcau până la streșini
florile surâzătoare
reconstruiesc și cotețul
dau de mâncare animalelor
vorbesc cu ele, le mângâi
tai lemne, le așez frumos
în spatele casei
dau cu mătura, să fie totul curat
iată, casa bunicilor s-a ridicat
din propria moarte, din propria ruină
acum, cu permisiunea lui Dumnezeu
îmi voi chema bunicii din ceruri
să mai trăiască o viață
în casa lor cea de-o viață
în nedărâmatul poem