locuiai într-un cer fără scări
cuvântul meu
voia să ajungă la tine
era ca o pasăre
ce-și căuta cuibul
în străfundul ochilor tăi
în inima ta ca o stea roșie

dar tu te-ai speriat
nu voiai să pună nimeni stăpânire
pe sentimentele tale
ai întors capul

și cuvântul meu a căzut
ca o pasăre lovită de glonț
ca o piatră în fântâna
din spatele pleoapelor mele
ca o toamnă rece
în vara sângelui meu

mi-a scuturat inima
mi-a scuturat amintirile
în sufletul meu s-a întins un covor
de frunze roșii și galbene

pașii tăi ar fi fost potriviți pentru el
ar fi fost potriviți

dar tu erai vânătorul
doar vânătorul
care se laudă tuturor
cu trofeul lui cel mai de preÈ›

acest poem sângerând
acest poem ce încă mai respiră