îmbarcat
pe corabia umbrei
am plecat să cuceresc
depărtările

am trecut
prin marea de oameni
și am lăsat
o dâră lungă de cuvinte
în spatele meu

uneori
când valurile
mi-au făcut inima să tresară
m-am oprit în golful unei insule
pe care locuia
dragostea

am iubit
mi-am umplut cala
cu amintiri
mi-am ridicat din nou
pânzele

alteori am trecut
ca spărgătorul de gheață
prin răceala celor din jur
sau ca submarinul
pe sub gheața care refuza
să se spargă

îngerii m-au însoțit pretutindeni
chiar dacă pentru alții păreau
doar niște pescăruși
sau doar niște delfini jucăuși

îngerii și Dumnezeu
care era fie vânt, fie ploaie
fie o fregată de lumină
care trăgea după ea
o întreagă flotă de nori

da, da, am plecat
să cuceresc depărtările
așa cum zâmbetul pleacă
să cucerească un suflet

așa cum flacăra lumânării
pleacă spre toate colțurile
unei camere
cucerind întunericul

am plecat
ca un fluture de cenușă
spre floarea care se deschide
doar în visele
cele mai frumoase

am plecat și m-am întors
agățat de coada unui poem
pe care ochii au privilegiul să-l vadă
doar o dată în viață

asta dacă nu se închid
prea devreme
lăsând să cadă din ei
ultima lacrimă
plecată și ea să cucerească
doi metri de pământ