îmi place să-mi aprind țigara cînd pisicile s-au așezat la somn și mobila e la locul ei
cînd toate discuțiile s-au încheiat și iar am aflat că sunt singur
și soarele apare așa ca să îmi spună că nu am dreptate
cînd mi-am făcut o labă după luni întregi în care am crezut în dragoste
cînd îmi închipui că o să mor și iarba care crește din mine dă din fund

e o dimineață de toamnă în care pot să mă pun în cui să dorm
ca un tablou cu un punct negru pe fond de negru
doar că e o dimineață de toamnă, pînă și cuiul rîde de mine
că nu mă pot ridica pînă la el, ajunge vorba că ăsta ești
să te ridici pînă la cuiul tău, pînă la călăul tău, pînă la ștreangul tău

nici nu ești în stare să-ți aprinzi țigara de cît de mult o iubești
și singurătatea a început să facă păianjeni în tine
ai început să tremuri și cînd mergi îți rămîne viitorul în urmă
doctorul se uită la tine ca preotul

și uite cum vorbești despre tine ca de-o altă persoană, cum te iei singur cu macaraua
și te masturbezi cu băutura, tu ai învățat zborul, dar îți place căderea
e o dimineață de toamnă, te pui în cui și dormi
mă pun în cui și dorm

pînă și soarele bun, și soarele rău, și soarele nepăsător, și soarele condamnat, toți sorii
trec prin tabloul meu și eu le pun o piedică la mișto
am un cui în perete
bătut în ziua în care te iubeam, așa e, capcană pentru inimă
o durere și pentru băutută, și pentru mama, și spînzuratul arată mai decent ca mine.