- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Lin se clatină visarea peste-al nopții lung șirag
De cărări nenumărate de fuiorul bolții toarse.
Un luceafăr prins în somnu-i, lunii reci îi este drag
Căci lumina nopții toată către dânsul o întoarse.

Carul mic rotindu-și dricul poate către-o stea polară
Se ascunde după norii ce-i împrăștie seninul
Unei nopți trecută-n basme, într-o eră seculară,
Preafrumoasă și căzută într-o lume cu destinul.

Cloșca își adună puii de prin colțuri risipite,
Cufundate-n bezna unde raza lunii nu ajunge,
Ci doar norii dorm nostalgici peste paturi văruite,
Și grăbindu-i s-o-nconjoare umbra ei ușor se stinge.

Carul mare prins de vârful unei lumi împărătești
Se-ncunună peste-ntregul său popor de diamante.
Bolta toată după umbra unei mâini dumnezeiești
Stă cuprinsă de tăcerea unei veri în briliante.