firește că posed asemenea unui demon trupul acesta
care zi de zi se prăbușește ca mînăstirea argeșului
firește că bîntui cu furia unei fantome ucigașe mintea aceasta
care altceva n-a găsit mai bun de făcut decît să iubească
eu, cel învelit în sîngele ce caută zi de zi să te învelească
să-ți țină de urît și de cald, de foame și sete

firește că am invadat această țară a corpului meu
de parcă aș fi fost neam de viking arzînd
una cîte una bisericile păgîne, firește că am fost
un doctor chirurg care s-a cusut singur
împreună cu toate intrumentele lui tăioase
în interiorul propriei pieli și al gîndurilor, firește

stă în puterea mea să dau viață acestei marionete care nu
te mai vrea, e în putința mea să conduc la pierzanie
conglomeratul acesta de durere și afecțiune
grohotișul acesta de suferințe și speranțe, iubirea mea
pentru orice cauză pierdută, firește
sunt carnea care dă fermitate slăbiciunilor mele

sunt biblia în flăcări a oricărui astronaut care îl întîlnește
pe dumnezeu doar în rugăciunile celor dragi cînd aude vocea
robotului numărînd invers spre autodistrugere
firește, sunt cel mai puternic adversar al meu și al vieții
mele fără nici un sens fără tine, firește
calea mea e calea lactee întoarsă pe dos, cu țîțele înăuntru

cu stele înăuntru, firește, ca orice om care poartă pe dinăuntru
tot ce-I exterior lui, firește că sunt cel mai simplu om
din univers, acela compus doar din umbra sa
fără lumină, fără iubire, fără corporalitate, fără sens
fără măcar o suprafața pe care să mă pot așeza, firește
umbra perfectă făcută din lipsa perfectă

lipsa aceea a ta care ucide îngerii, demonii, creația
inclusiv părțile imaginare ale unui număr imaginar, firește
sunt cea mai elocventă și puternică expresie
a nepotrivirii dintre un trup și un suflet, dintre un om și
viitorul lui, firește, cea mai seacă vale a plîngerii, firește
în care nici măcar nu poți desena un ochi care plînge.