ne privim ochi în ochi, nu sar scîntei, explodează stele
uită-te bă, la tine, eu sunt închis aici, dar tu ești prizonier acolo
tu n-o să fii niciodată ca mine, spune el, așa e, spun eu
nici tu nu știi cum e să fii ca mine, cel atît de liber încît merg pe o sîrmă
între viață și moarte și nici nu știu măcar încotro merg
pentru că în orice direcție aș merge tot înspre iad mă duc

are dreptate, întemnițatul, suntem amîndoi condamnați să plătim cu libertatea
el stă între gratii și zborul îi pare o boală, mie mi-au tăiat aripile
cînd vîntul îmi adie prin păr mai simt uneori amintirea zborului
în timp ce întemnițatul privește luna printre gratii și în timp ce fumează
își spune ce bine sunt protejat aici de himerele și dezastrul de-afară

eu închis cu plase de păianjen, el cu gratii de fier.

***

cum evadăm, visez eu, cel condamnat la moarte prin uitare și nepăsare
cel condamnat la singurătate și oglinzi care îți arată nu chipul
ci sufletul care nu lasă umbră, uite sisiful care nu mai împinge un bolovan
doar încearcă să se apropie de oameni și cînd îți bate inima mai tare
se simte ca un fel de lapidare

întemnițatul îmi zice, amice, nu poți fi liber dacă nu ai dreptul să greșești
dar în lumea ta greșeala e un păcat și pedeapsa libertății e în fiecare
pentru că libertatea nu trebuie aclamată, cerută, trebuie doar să fii conștient de ea
ce gratii țin vîntul, ce cușcă poate închide norii
evadarea e doar o iluzie, pentru că nu există cuști, ni le facem singuri
și cruzimea nu e colivia în care nu poți zbura, ci lumea în care crezi că poți

***

lăsați toate speranțele deoparte, cei care veți intra aici, iată expresia libertății
și totuși mai e nevoie de vise, sunt sigur că și morții visează alte vieți
diferite de ce-au trăit cîndva

și fricile sunt o cușcă, îmi spune întemnițatul, dar la fel și ideile fixe
mai du-te-n măta, îi spun, nu-mi mai ține teorie, întemnițatule,
tocmai ai fost pentru o secundă liber, fraiere,
tocmai ai pășit pe cer

și chiar am simțit o clipă că văd lumea de sus și am văzut toate bisericile și templele, am văzut războaiele, am văzut pe cei înfometați, am văzut copiii părăsiți de părinți, am văzut egalitatea dintre oameni, cea care n-a existat niciodată, am văzut zidurile care se năruie, am văzut marea care înghite falezele, am văzut minciuna, răutatea umană, am văzut lipsa de dragoste, l-am văzut pe dumnezeu în propriile sale lanțuri.

suntem aici și acum, doar în aceast unic moment. apoi suntem în alt moment, la fel de unic și irepetabil și mereu suntem liberi. dacă știm să alegem asta. evadarea e o iluzie. nimeni nu s-a născut prizonier. nu am auzit niciodată un copac sau un munte sau chiar și o inimă cerînd voie să înflorească.