Să mă despart de tine, o viaţă-i prea puţin,
Cu tine-i o eternitate relativă
Şi tu îmi aparţii şi eu îţi aparţin
Să ne iubim de-acum şi în expectativă

Acum că sunt bolnav de-o dragoste fragilă
Pe care nu o simţi deloc şi n-o observi,
Nu ştiu de ce iubirea-ţi pare inutilă
Când eu mă-mbolnăvesc de dragoste şi nervi

În ochii tăi eu văd că tu eşti vinovata
Care-ai greşit muşcând din mărul otrăvit
Şi Dumnezeu ne- a ordonat de-atuncea soarta
Să fii cea pedepsită şi eu cel pedepsit

Ce să mai fac, s-a hotărât atunci definitiv,
Să îşi închidă raiul o veşnicie poarta
Când eu consider că e bizar şi obsesiv
Că a mânca un măr nu-i vinovată soarta

De-acum păcatul nostru numai noi îl ştim
Că ne-am iubit sublim în felurile toate
Şi-acum şi în tot trecutul acut şi precreştin
Ne-mpiedicăm de obiceiuri idioate