înghițeam saliva cu gust de rîme și candida

în momentul acela am simțit că mă prăbușesc în gol,
că nu există nimic de care să mă agăț, nimic
să-mi oprească prăbușirea și căderea asta avea o măreție,
cea a unui eșec total, avea grandoarea aia a unei finale
de cupă mondială cînd echipa ta ia gol în primul minut

înfrîngerea se cuibărește de la bun început în mintea ta,
speranțele se disipă ca apa de ploaie
pe o fereastră de tren în viteză și creierul pîlpîie
din ce în ce mai puternic, ca o flacără sub un clopot
de sticlă după ce a consumat oxigenul.

ea s-a ridicat din pat, și-a aranjat hainele și mi-a făcut cu ochiul.
da, de asta aveam nevoie, o promisiune, un amănunt
care să mă lege înapoi de lume, de viață,
o promisiune îmi era suficientă,
făcea mai mult decît orice repriză de sex.

promisiunea sexului devenea dintr-o dată mai importantă
decît actul în sine și pentru prima dată în viață am zîmbit cald,
în tip ce înghițeam saliva cu gust de rîme și candida.


am o boală psihică și numele ei sunt eu fără tine

nu, eu n-am voie să te iubesc, n-am voie să te caut
dar eu am venit la patru jumătate dimineața să-ți salvez viața
amenințată de un cretin care te învinețise toată și erai strangulată și trîntită sub masă
și acum vorbești cu el la trei noaptea
și eu sunt cretinul

ascult melodia pe care o cîntă cooler-ul calculatorului meu, și îmi aduce aminte de
cum erai acolo pierdută, cum gîfîiai strînsă de gît și acum sunt în umbră pentru că
adevărul e altul, sunt un salvamar și nu o iubire, și tu vorbești la trei noaptea
cu agresorul tău și nici măcar salvamar nu mai sunt, sunt un bolnav psihic de iubire
una care nu se cuvine

tot eu sunt anii pierduți din viața ta, tot eu sunt minciunile din viața ta, tot eu sunt nereușita
și omul cu care ai făcut dragoste fără să ne atingem, tot eu am plîns ca să scot moartea din tine
tot eu am băut lacrimile din paharul tău, tot eu am fost împins pe jos din patul tău
tot eu îți spun că te iubesc și asta e o boală psihică
și dacă aș zice că așa e te-aș face mai nebună decît mine

că în nebunia mea aș putea să fac dragoste cu tine pe o lamă de sabie de samurai
fără să ne rănim și să ai orgasme multiple, că așa e viața mea, foarte ascuțită dar protectoare
eu atîrn în privirea ta ca într-un ștreang și în loc să mor îți zîmbesc
eu am poze în obrajii tăi și nu le văd decît eu, da, tu ești dora mea care mă doare
cînd și singurătatea e ca o boală psihică pentru care faci trepanație iubirii.


oda funebra

o felie de pîine prăjită, tartinată cu unt, brînză de oaie și roșie
uneori și pește afumat. ou fiert, foi de salată verde, cremă de hrean.
castravete, ridichii, usturoi, măsline, emmentaler și lista poate continua
pînă la dragoste.

mi-ai spus că eu sunt doar o răzbunare, o lecție dată fostului
care n-a apreciat ce a avut. care te-a strîns de gît, care a măturat cu tine pe jos,
care te-a învinețit ca după un sărut cu autobuzul. mă privesc în oglindă
pentru a-mi înțelege mai bine lacrimile care mi se opresc în zîmbetul amar
ca un dig construit după inundație.

te-ai răzbunat, dar nu o dată, te-ai răzbunat, dar nu doar într-o seară.
te-ai răzbunat un an, un an în care o alunecare a ființei mele
mai rea decît o alunecare de pămînt, m-a îngropat
sub amintiri care mă taie felii ca un gater.

film, somn, durere, alcool, somn. ca sex pistols, no future for me.
sunt 21 de grade în cameră, sunt ca o statuie de gheață care se topește
puțin, apoi pelicula de apă îngheață la loc.

o felie de pîine prăjită, tartinată cu unt, brînză de oaie și roșie, alcool
uneori și pește afumat. ou fiert, foi de salată verde, cremă de hrean, alcool,
castravete, ridichii, usturoi, măsline, emmentaler, alcool și lista poate continua
pînă cînd unghiile îmi vor înveli capul și va fi liniște.


totul sau nimic

pus în situația de a alege ce să regret
totul sau nimic
am ales nimicul. pînă la urmă viața e o succesiune de evenimente
neplăcute dar e suficient de clar că ne așteptăm la asta
așa că nu văd ce rost mai au regretele. cum nu văd nici sensul așteptărilor.
neîmplinirile sunt mai adevărate decît surpriza fericirilor trecătoare.

acum văd cu mai multă claritate sfîrșitul lumii
pentru că e deja aici.
începutul ne e dat la pachet cu sfîrșitul așa cum e viața și moartea
spus altfel speranța de mai bine, fericirea, optimismul sunt tot un fel de religie
care promite că va fi mai bine după moarte.
ecuația e foarte simplă, suma iubirilor noastre e egală cu suma nefericirilor
și cum nu te poți întoarce în timp să schimbi acolo unde ai greșit
ce rost mai au regretele.

pizonier e acela care așteaptă pe cineva să-l elibereze, așa e și cu fericirea
ne considerăm călători spațiali în căutarea unui om locuibil unde să ne găsim împlinirea
dar gîndul bun nu ne face mai buni ci mai degrabă egoiști
atunci cînd avem așteptări de la altcineva.

există iubire, eu cred în ea, dar și ea se rezumă
la totul sau nimic.
iubirea e atemporală, e un fel de tinerețe fără bătrînețe
trăiești într-o zi cît poți trăi într-o viață
chiar dacă știi cum se termină povestea.

tocmai de aceea nu regret nimic. pentru că iubirea nu e pe viață
e pe viață și pe moarte.
și ăsta e cel mai trist lucru, pentru că așa spune lumea, să ne iubim
pînă cînd moartea ne va despărți. și uite așa ni se arată de la bun început
că iubirea nu e eternă.

dar cui îi mai pasă cît durează iubirea cînd, atunci cînd te inundă și te învață
să respiri sub apă, cînd îți dresezi șosetele să pășească pe cer din stea în stea
asta înseamnă să ai totul și regretele sunt nimic.


infinitul nu ar avea cum să fie infinit fără tine

pentru că s-ar termina aici acum, la picioarele mele,
cum m-aș termina și eu și hainele ar cădea goale.

nu știu cîți dintre voi ați făcut vreodată baie în grîu.
descărca tata un vagon de grîu într-o gură de absorbție care încărca un siloz,
cea mai înaltă clădire din orașul meu. înotam în grîul acela ca în dragoste.
așa te-am simțit și am înotat în tine aseară
și nici nu mai simt foamea.
cum zicea seneca, suferim mai mult în imaginație decît în realitate.

m-ai pus să șterg poezia cu dora, pe care tot tu m-ai pus să o scriu.
am șters-o, ca un puști ascultător, că te gîndeai că îți periclitează identitatea.
m-am trezit la 6 dimineața să scriu poezia despre cum ai fost la sinaia,
nici singură, nici cu mine și a fost pentru a vedea culorile,
a simți aerul, a asculta liniștea și a te bucura de tine.
și am respectat asta și tu m-ai pus să șterg poezia cu dora
ca să te ștergi pe tine. nu ai cum să te ștergi pe tine din mine.

am o porțiune din creier în care e mereu întuneric să poți dormi
învelită cu toată dragostea. mai am o porțiune din creier care e mereu goală
ca o celulă în care mă închid și plîng
ca după marea crimă pe care am făcut-o că te-am sunat dimineața la 7 și 11
mai am o dragoste care face venus să se sărute cu marte
mai am un umăr ca luna dar pe tine nu te interesează.
de fapt fără tine eu nu am nimic.

și știi asta. sunt un copil care a făcut baie în grîu, a înotat în culori,
a plutit pe muzică. altfel doar un cadavru îndrăgostit
prin care țîșnește fumul cînd trage din țigară ca în desenele animate.
pentru că fiecare cuvînt al meu e o gaură de glonte,
pentru că eu sunt o sită care iubește apa.
pentru că eu sunt un nor care vrea să iubească un munte,
pentru că vorbesc despre mine în loc să spun că ești atît de frumoasă
că frunzele îngălbenesc cu chipul tău pe ele de parcă ar fi bani.

tu ai face și roțile pătrate pentru că nu-ți convine ție,
tu ai face și ziua mai mare, să ai timp să te iubești,
tu ai pleca la mare doar ca să spui că și marea era cu un număr mai mic
sau oricum nu stătea bine pe tine, pisicile mă-sii, știi ce spun,
am capul gol ca un zombi
îmi vine să încep să donez organe să fac loc pentru tine
pentru că te iubesc, mă afectezi și nu există tratament pentru tine,
și vorbesc numai de tine ca și cum n-ar exista altă limbă.