spune-mi iarăși pe nume și înlătură pietrele astea
care mă îmbrățișează dintr-un zid străin.
ce rost au zidirile în numele trainicului,
dacă inima ta nu cunoaște întoarcerea,
libertatea de a muri de iubire
nu în mijlocul pietrelor reci?

sufletul meu e pustiu ca noaptea,
recunoscător ca apa care nu a uitat
izvorul când a intrat în mare,
spune-mi Ana, dar zidește-te și tu odată cu mine!