cutreier cu privirea ceru-n noapte
fiind al nemuririlor de parcă
diluviul stelelor mă suie-n Arcă
din moartea lor în prealumină coapte.

topind magie luna-i veci să toarcă
misterul curge-n râu de calde şoapte
pe gândurile-mi întrebarea rapt e
mâncând în cuget vremii mânătarcă.

ciupercă pe etern îmi creşte clipă
reamintind de ţărmul celălalt
şi timpul prăvălirea nu-şi mai ţipă.

mi-e rostul în secundă mai înalt
dar fumul vieţii urcă iar din pipă
am zbor legat cu lanţuri de asfalt.