îngerii cerului în lumea asta mare,
fac cu veselie oameni de plastilină,
dar nu au suflu viu și asta mă doare,
plânge speranța în mine ca o orfelină.

soarele a topit oamenii de zăpadă,
munții păstrează în ei copiii de aur,
în visul lor mai fac o escapadă,
să le pun pe frunte coronița de laur.

dar oamenii din lumea mea sunt treji,
au pornit în zori pe calea spirituală,
cu asprimile vremii luptă, luptă viteji,
se întrevăd minuni în viața actuală.

oameni construiesc și eu din piese lego,
soarele îmi încălzește înfriguratul ego.