agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 143 .



coitus interruptus
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [batranutragator ]

2024-06-03  |     | 



se făcea că era o vreme cînd tot ce durea nu durea
cînd plînsul era abilitatea noastră incipientă de a comunica
de a transmite emoțiile
cînd plînsul substituia vorbirea, cînd plînsul era altceva
din ceea ce mai tîrziu a devenit urletul

aruncați în lume am descoperit mai întîi de-a bușilea
apoi în două picioare angoasa de a fi în lume
și plînsul a devenit limba care spune ce nu pot spune cuvintele
plînsul e felul în care subconștientul își cîntă durerea

sunt un prăbușit modern și mundan
a cărui transcendență invizibilă de la nimic la nimicul al doilea
al angoasei se face în momentele de frustrare
cînd traumele copilăriei ies transformate la suprafață
cînd pierderea jucăriei a devenit acum pierderea copilăriei

cînd coitus interruptus se manifestă nu doar în plan sexual
ci plenar, în toată ființa mea absorbantă de lume
sublimez de la naștere la moarte renunțînd
la felul meu de a fi în prezent
aici la limita iubirii întocmai ca la limita nimicului

acum cînd plîng pe note serenadele însingurării
și las plictisul să îmi definească existența
oare ce mai faci, draga mea, ai lăsat și tu greața
să te cuprindă lîngă un bărbat care nu visează
sau îl îmbrățișezi din nevoia de a nu mai fi singură

cum stai cu înțelegerea afectivă, ai tăiat nodul gordian
al renunțării sau simți că te sufoci
în strînsoarea fricilor de tot felul și te trezești dimineața
respirînd în sughițuri de plîns

pe vremuri poveștile începeau cu a fost odată
doar că azi ne spunem că va fi cîndva
cînd inimile se vor izbi una de alta ca amnarul și cremenea
și vor aprinde focul din peșteră la căldura căruia
vom face dragoste ca în ultima noapte pe pămînt

vom face dragoste fără instincte sexuale, fără libido
fără coitus interruptus, vom face dragoste ca o continuitate
a atingerilor fără limite, pînă la omogenizare
vom face dragoste pînă nici măcar plînsul nu va mai ieși
la suprafață, pînă cînd în nuditatea existenței noastre
nu va mai fi nevoie de nimic.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!