am fost în cer și stea și înger și vestală,
dar mi-a fost dor să simt pământul sub picioare,
să cânt o rapsodie, o doină la izvoare,
să îmi scriu iubirea pe o dalbă petală.

dar dacă am să cad nu are cine să mă ridice,
am să zac, am să disper, am să aștept,
singurătatea este precum un junghi în piept,
și bătrânețea grea mă tratează cu bice.

dar îmi mai pun nădejdea în mila divină,
de atâtea ori mi-a curmat suferința,
nu, nu am vrut să mă cuprindă neputința,
sunt totuși vinovată fără vreo vină.

cerul a deschis un portal pentru mine,
voi ajunge pe spirala croită din ruine.