picur odată cu ploaia,
mă tolănesc ca şi ea
pe străzile înguste,
sau curg în neştire
prin nopţile boeme
care lacome, înghit totul:
locuri, oameni, patimi, acareturi

anii trec,
trec şi eu fără prea mare vâlvă.
mi-am pus dorințele la amanet,
şi-mi scriu memoriile pe toate
zidurile roase şi prăpădite
de prin oraşul inundat de ploile
decupate din norii raiaţi şi zdrenţuiţi,
prinşi de obrazul cerului,
ca o lacrimă ce-a uitat să mai cadă
căci ochii, s-au închis demult

şi eu,
ca alţi bieţi muritori,
am crezut că dragostea stă ascunsă
pe la colţuri,
gata să înhaţe trecătorii beţi de fericire
dar străzile prea înguste şi oarbe,
se pierd în linie dreaptă
spre orizonturi vineţii,
ca nişte braţe dezvelite de trup
ce strigă şi pocnesc din degete:
aici!...suntem aici!...

să nu-mi spuneţi că nu v-am spus:
sunt ca ploaia şi picur,
ca vântul, mă scutur
călător ca păsările,
muritor, ca visele