... asta-ți spuneam atunci
când am tras o bancă sub un balcon
lângă magazinul Prichindel,
că nu e nimic special în ploaie,
e doar apă ce pică de sus,
însă de ploaia aceasta de acum,
așa cum stăm noi acum
vreau să-ți aduci aminte,
când drumurile noastre
n-au să mai fie la fel, când
nu ne vom mai fi îndeajuns,
în jurul meu e mereu un cerc
și înspre oriunde o voi apuca
la tine mă voi gândi frumos,
ce-ți spun acum, ce-ți voi scrie,
cuvinte din gânduri, imagini, vedenii,
și când despre tine nu voi mai ști nimic,
nimic deosebit în ploi,
în septembrie luna urcă ușor
la stânga pluților din deal
acum când mă gândesc la tine
cu iubirea mea providențială,
nimic deosebit, într-o parte luciri,
în cealaltă lumină, dincoace umbrele
și mai târziu întuneric,
nimic ieșit din comun,
firul de argint al fiecăruia
în burta mamei fiecăruia,
în octombrie la fel frunzele galbene
abia atârnate în nuc
reflectă după ploaie o lumină
ca de lumânare și nimic mai natural,
numai că după atâția ani,
mă țin de o promisiune, eu,
cel ce de la tine nu merit.