agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2024-09-20 | |
port vina că nu ți-am dat supa de morcovi la timp
când ai plans nu ți-am gustat lacrimile să văd dacă sunt la fel de sărate ca ale unui adult suferințele noastre asemenea afluenților aceluiași râu izvorăsc din locuri diferite a ta de sub pielea fierbinte străbătută de ace sterile a mea din gândul că orice-aș face am să te pierd acum sau peste un an ori peste mai mulți când îți vei privi cartea de identitate și vei citi pe spatele ei cuvântul matur poate după ce te vei căsători și soția îți va repeta zilnic: vezi că eu nu sunt mă-ta atunci mă voi afla la o distanță convenabilă așa încât ecoul vocii ei să se spargă fără să-mi atingă obrazul probabil voi încerca să te substitui cu un animal de casă o pisică un câine în sfârșit cineva căruia să-i spun puiul meu uite ce ți-a adus mămica să mă uit în ochii lui și să văd forma nepervertită a dragostei toți prietenii vor amuți pe rafturi plătind dijma unui praf compatibil cu singurătatea desigur voi poposi în câte-o fotografie ca-ntr-un oraș străin întrebându-mă unde se duce frumusețea când se duce
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate