Sunt arbore pașnic, bat la fereastră
Caratele frunzei le-nșirui oftând
Dintr-un tubercul de cretă albastră
Prietena mea îmi surâde plăpând.

Ghiozdane cuminți au născut acest trunchi
Și-amieze gălbui pierdute pe-afară
Cum stăruie-n oasele vremii un junghi
Amintirea lor nu vrea să dispară.

Ah, port legendele străzii în ramuri
Singur, pe lângă un perete de școală
Trag turla copilăriei la hramuri
Și aerul ei pierdut prin centrală.