agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2024-10-17 | |
Simt cum vine…
Toamna se așază pe umeri ca o promisiune veche, purtându-mi pașii printr-o ciclicitate pe care nu o mai înțeleg. E un drum fără sfârșit, dar eu știu că frunzele care cad sunt ultimele. Am ajuns la maturitate și mă doare. Nu ca un strigăt, ci ca un susur de vânt ce-mi sfâșie liniștea. E în mine o greutate, o transformare lentă, ca și cum fiecare clipă îmi fură o parte din sine. În fața mea se deschide o tăcere pe care n-am cunoscut-o niciodată. Încerc să o accept, dar nu știu cum să mă împac cu sfârșitul. Îmi trec mâinile prin aerul aspru al acestei ultime toamne și nu mai simt căldura, doar răceala unui cer ce mă privește gol. Mă pierd în el, căutând acel ceva ce nu mai vine. Mă cufund în frunze moarte, iar pașii mei lasă urme pe un drum ce nu duce nicăieri. Acceptare? Poate. Dar în tăcerea asta surdă nu e decât un ecou al eșecului, un dor amar ce îmi apasă pieptul. Cursul vieții mă trage într-un dans pe care nu l-am ales, iar frunzele care cad sunt ultimele cuvinte pe care nu le-am spus. Îmi rămâne doar să mă las purtat, să privesc cum sfârșitul se transformă într-o așteptare ce nu mai cunoaște începuturi. Îmi rămâne doar tăcerea, unică, amară, Ca o ceaşcă de cafea, în această ultimă toamnă.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate