moartea se înfruptă
cu fructele zemoase, gustoase
din Arborele Vieții.

sunt și eu arbore
învățat să coexiste cu viermi sub scoarță,
cu păsări cântătoare pe ramuri.
îmi ascult nervurile cu nevoi speciale de sevă și lumină.

conjug libertatea de a fi,
până dincolo de trecut și prezent.

în lumea plină de reguli coercitive,
îmi permit luxul de a fi trestie gânditoare.
mă oglindesc în lacul cunoașterii
printre nuferii cu rădăcini în mâlul existențial.

am libertatea de a fi îngrijorată
și de a plânge pentru această lume confiscată de moarte.