Corăbii reci de stele sunt pe mare
Şi luna e cârmaci pe la timonă
Şi o tăcere curge monotonă
Plodind sub ziduri umbre ce-s amare.

Din cer în taine-s plete de gorgonă
Păcate-având acolo îndrumare
Ci miez de adevăr ca-n muzici are,
O izbăvire-n beznă izocronă.

Rămân doar pete de lumină-n slavă
Åži-un haos de-a mea lume ce-i atras
În nemurirea de cavou bolnavă.

ÃŽmi detaÅŸez misterul meu ce-i gras
De a turna în gura sobei lavă
De bidiviii de enigmă tras.