agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ sunt în corpul meu
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2024-12-23 | |
nu mai facem patul
oricum e seară și știi că moșul nu ajunge la noi deși i-ar plăcea lampa din geam ce luminează ca luceafărul când pune capul pe pernă dar stăm între perne și noi, ca niște cerșetori în zăpadă și privesc cum pictezi mantia de sânge a scufiței roșii într-o ilustrație nu mai facem patul că arată mai bine tava de ceai pe cearșafurile mototolite sărutul nostru șifonat trebuie asortat în această sufragerie alternativă de golani unde boemia s-a-mbătat cu scorțișoară îți sărut mâinile muncite și azi și părul transpirat din ceafă îndeplinești un rol, câteodată de amorul artei străvechi când bărbatul era zeu și cobora să se-nsoare cu o muritoare și o faci mai bine decât mama dar tu ești suprema Gaia că tu nu ești traumatizată. nici feministă extremistă tu nici măcar nu iubești tu ai contur de dragoste și înăuntru e lumină unde m-ai ascuns și m-ai făcut un orb fericit cu mâinile line ca un lied pielea de parcă a înghețat sângele în tine pentru o cauză nobilă; și simt miros de portocale mă îmbrac ca un sărman dintr-un roman de dickens și mângâi cu buzele și ochii toate podelele pe care le atingi cu tălpile goale și beau toată apa cu care speli vasele e crăciun. e noaptea care mă convinge că n-aș vrea ca viața să fie doar apanajul visului întrerupt ne iubim organic nu mai avem nevoie de mame e noaptea când nu ne facem patul și mâncăm turtă dulce devenind, pe rând, cea mai bună versiune a copilului din noi copilul tău se ține de mâna copilului meu și împreună împodobesc brazii din toate pădurile lumii cu globuri roșii când ne atingem piepturile ne bat în palme cărăbușii zburători care chicotesc și se-așează singuri în brad în loc de instalație iubito, nici depresia nu se mai zbate în cutiile de fier nu mai numără zilele din calendare, doar ascultă și ea sinatra. am îmblânzit-o cu ochii tăi din copilărie și cred că-n seara asta am avea până și potențialul de a înțelege, cu zâmbetele nedrogate că iisus chiar se naște.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate