M-aș cam lăsa de scris, că muza doarme
Și-al neputinței strigăt mi-e penelul
Zădărnicia-n nuntă-mi dă inelul
Să nu strămut emoția în karme.

Cetății mele de-i veghez crenelul
Cu ale versurilor false arme
E numai visul stinselor alarme,
Să sap în ape stelelor tunelul.

Cerneala m-nfrățește cu nimicul
Și-n luna ce plutește-n rece val
E chipul nemuririi, cel oval
Când îmi închid cu ruga plânsă plicul.

Dar haz de propriul eu mă prinde-n clește
S-aud lumina-n mine-n veci cum crește.