orice poem e o bluză care se coase din stele, le unești între ele
și acoperi sînii goi ai întunericului care își hrănește copiii
departe de orice lumină, în tăcere deplină
avem nevoie de război ca să putem face pace

cum avem nevoie de barbă să ne bărbierim
cum avem nevoie de viață ca să murim

scriem poeme de dragoste pe gloanțe ca pe bobi de orez
povești de adormit poveștile și pisicile pe țevile de tun
scriem despre zborul păsărilor pe cozi de obuz, creez
ritmuri intense, perverse din gloanțe dum-dum

jules verne a făcut înconjurul pămîntului în optzeci de zile
eu îl fac într-o zi, dacă stau pe loc și doar mă gîndesc pe unde trec
facem cu toții o rotație completă, nu stăm niciodată, ne mișcăm
cu planeta, urcăm vîrfuri cu speranța să ne vadă alții,

dar nu înțelegem că fir de nisip cu fir de nisip înseamnă deșertul
picătură cu picătură, oceanul, lacrimă cu lacrimă sunt durerea și ploaia
om cu om înseamnă umanitatea, dar e suficient să fim doi
să apară iubirea și nemurirea

și cu toate acestea, fără război nu putem face pace, fără gol nu putem zbura
fără greutate, gravitație și putere, nu ne putem ridica
suntem atît de impotenți fără lume, fără ea nu mai suntem noi înșine
fără dorință nu mai există nimic altceva, nu te pot avea

nu te pot avea, ca în legenda chinezească în care pun un poem
în vîrf de săgeată și trag în lună, să se vadă pe pămînt toată dragostea mea

dacă aprinzi o brichetă se vede o țigară, dacă aprinzi o sută de mii
se vede un stadion întreg și se vede în inima ta, se vedede iubirea
dragostea mea, dragostea mea

dacă scrii iubirea pe un glonț, se vede cînd tragi, cînd trece prin inima mea
dacă scrii pe otravă nu se mai vede nimic, ca un poem pe o supernovă
care înghite orice, cuvintele, planetele, sentimentele și rațiunea
otravă, cum ai schimba culorile din curcubeu doar cu mov

nu iubești cu otravă, iubești cu săgeți
nu scrii nici pe nisip, nici pe aer
rănile nu mai dor după o vreme, avem nevoie de război pentru pace
cum avem nevoie de foc pentru lumină

nevoie de foc pentru lumină.