M-aș fi putut naște altundeva.
Sau deloc.
Dar uite-mă aici,
încercând să-mi țin echilibrul
pe coaja de nucă
a Pământului.

Un bec pâlpâind într-o casă de nebuni,
deci fără curent, asta-i rațiunea.
În rest mă împiedic de fiecare pietricică,
mă ridic, mă scutur,
și spun domnului doctor că asta e parte din plan.
Care plan? îmi spun în șoaptă.
Exact!, surâde doctorul în rețetă.

Sfârșitul stă după colț,
dar mă fac că nu-l văd.
El mă vede perfect.
Ne privim uneori în vitrine
când trec pe lângă magazinele de lux.
Eu mă întreb dacă să intru,
el știe că n-o să apuc.

Singurătatea? Un contract fără termen semnat de alienare.
Alienarea? O aplicație care rulează în fundal de la nașterea din neant.
Neantul? Un abonament pe viață.
Viața?

Dar uite, între două tic-tac-uri fără gust,
mai schimb o privire, mai prind un râs, mai fac o alegere,
mai las un semn.
Apoi mă așez la masă
și comand un prezent pe hârtie
cu un pic de sens în cititor,
dacă se poate.