a fost o vreme
când iubirea roşie-n obraji
te privea furiş pe sub sprâncene
un fel de arcuri magice
de sub care ochi galeÅŸi
aruncau săgeţi de foc
otrăvite în miere
îţi penetrau prin scutul inimii
fierbinte adiere
ÅŸi-Å£i aprindea jarul din viscere

aroma ei balsam pe suflet
trezea toţi morţii ce-i purtai în tine
şi prins cu ei în hora învierii
te lecuiai cu rugi la cel de sus
prin vene îţi curgeai icoane
din urma ta creÅŸteau biserici
dospeai în mir tot mustul viei
şi-i botezai în el pe îngeri
sfinţire a păcatului ce va să vie

nu se striga în gura mare
ÅŸi nu te fuduleai cu ea la lume
mistuitoare taină
avea nume de copilă ce pentru tine
doar îmbrăcată în albul de mireasă
îşi trăda inocenţa în trupul de vergină
când te primea în templul fericirii
pictura castităţii de pe cămaşa ei de noapte
era cadoul sfânt de nuntă