De mică, credeam în cursivitatea poveștilor
Nu te mai iubesc,
Nu te mai iubesc, pentru el, sunt basme de dimineață...
Punem, în mod sincer, un picior pe prima treaptă ”În zori, se deschid ferestrele lumii”
Cineva spunea că totul e în zadar...
Poate Platon, poate un alt mare gânditor deznădăjduit, în ”Cântarea cântărilor”
Cine ești tu, dacă îți plac ghețurile dar eu sunt numai o nomadă,
Am sandalele de nomadă, din pădure am ieșit direct în câmpia de ghețari...
Am rămas singură, dacă nu mă mai iubești, sandalele perfecte, sufletele perfecte,
Sunt de fapt numai perfecte pe o parte,
Noi nu ne-am potrivit, dacă nu m-ai crezut iubitule, în întregime,
O fereastră nu este un fel de tunel, ci e de gheață, e frig,
În dimineți...
Și atunci mă apropii de ea, și văd o stea cum se arată în depărtare
Clip, clip,
Ca bricheta lui tata, ”Clipper”...
Te-ai gândit vreodată că fără de stele lumea ar fi înghețată
Dacă cineva ar scoate stelele de pe suprafața aceasta plană numită cosmos
Am părea numai niște șoricei înghețați
Nu suntem șoricei înghețați
Dar nu,
Îmi pun o bonetă ca de copil
M-ai iubit?
Săpun ce ești, cu care mi-am speriat și spălat ochii mei foarte tineri
M-ai iubit?
Am pus piciorul pe prima treaptă,
Nu îmi e frică de un cosmos mare și plin de ghețuri și de ghețari
Stelele îmi vorbesc
Sunt frumoase,
Sunt calde și încălzesc,
Cosmosul e o amplă întindere de ghețuri pe care cineva a așezat stele
Sunt miliarde de grade
Fără stele
Sunt în cosmos, sunt unică
Îți aduci aminte de ghețurile în care își îngrijea trupul
Femeia
Eram doar crisalidă de tip stalagmite și stalactite
Eram de lapte și un șoarec alb și înalt
Mă speriasem între ghețari pentru că în iarnă de fapt eu aștept zăpezile cele care cad de pe șindrilă
Citeam în clasa a patra ”Povești nemuritoare” și îmi plăcea cafeluța cu lapte
Și ciocolata (tot cu lapte) așa ca și gheața cea albă
Eram mică și simpatică, oamenii sunt un fel de plămadă care gândesc
Și simt totul, în stern
Țin în stern.
Când o suprafață de gheață există doar ca să coloreze
O suprafață cu stele
Pentru șoriceoaică, să nu îi fie frig și să se acopere cu o pătură
Nițel mai groasă...
Sunt în cosmos, mi-e frig, sunt în cosmos,
Galaxii ne încălzesc pe banchiza polară imensă... imensă...