agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | ÃŽnscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaÅŸi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 56 .



bucuroshima 3
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [batranutragator ]

2025-04-09  |     | 



1. halucinație inițială

m-am trezit într-o stație în care stelele picură ca ploaia
sunt cîțiva cîini care n-au mai văzut oameni
am doar căldură, se bucură de ea, latră, se gudură
doar ploaia își așteaptă autobuzul
mai e o bătrînă care tremură pe asfalt cu oasele-n pungă
mă întreabă, maică, ajungem și noi, undeva?

azi dimineață am primit înapoi toate mesajele
pe care nu le-ai citit niciodată
eroare de livrare
inima destinatarului nu mai există
am lăsat în urmă un pat nefăcut,
două sinucideri nereușite, o umbrelă ruptă

din șase ciorapi faci trei perechi
din doi ca noi faci împerechere între pătrate și cercuri
uite, ne plimbam cu bicicletele prin oraÈ™
am plantat dragoste în parcuri
acum toți copacii înfloresc, toți explodează
grădina japoneză din herăstrău
e ca o bombă frumoasă

pe geamul tramvaiului 41
cineva a scris cu degetul nu mai știu cum se merge înainte
și m-am recunoscut în aburul lăsat acolo
bucureștiul încă explodează, dar în slow motion
și fiecare secundă e o promisiune pe care o sparge cineva
ca pe un balon de gumă în care nu scrie nimic, într-o zi de luni

2. halucinație cu miros de metrou și dragoste căzută între scaune

azi noapte am visat că eram o pungă de plastic
plutind peste oraș, între blocuri și sateliți,
și tu mă priveai dintr-un etaj 6,
cu ochii ca două pastile uitate în buzunarul hainei

pe ecranul telefonului tău scria:
această conversație nu mai există în realitate
ai dat scroll prin halucinațiile mele
ca printr-un second hand de amintiri uzate
în bucurești, ploua cu sms-uri neverificate

o femeie în rochie de seară ținea în brațe un pește
și-l legăna ca pe un copil pierdut la metrou
iar vocea din difuzoare spunea:
atenție, se închid ușile trecutului


3. halucinație cu camere de supraveghere

mă uitam la mine prin lentila unei camere de supraveghere
și nu-mi recunoșteam gîndurile
eram ca un uitat într-o cămașă de forță în lumina lunii

pînă și închipuirea ta a trecut pe lîngă mine
cu o pungă de pâine pe cap
dar te-am recunoscut și am spus

poate închiriem aceeași halucinație
și ne iubim pe linia de metrou, între două stații care nu există
ca pe marginea unei mări care stă să plouă

tu ai răspuns cu un zâmbet din altă dimensiune
pentru că doar acolo ne-am putea regăsi
și am putea respira

orașul ăsta e o halucinație care mă ține de mînă
dar tu dimineața te trezești și îmi pronunți numele greșit
merg pe trotuare ca și cum ți-aș trage pașii pe nas


4. halucinație controlată

am intrat in mine ca într-un zgîrie-nori fără lift
și n-am mai atins ultimul etaj, unde stăteai tu
de parcă era blocul lui escher

pe bulevardul magheru am văzut un copac forjat
cu crengile pline de telefoane mobile
toate sunau în același timp
strigau unison, nu mai veni înapoi

într-o vitrină, o pisică manechin își linge rana de plastic
și îmi face cu ochiul de parcă știe
că ne-am despărțit de realitate la un semafor

care avea mai multe culori pentru despărțire
și de atunci croissante cu crize
în herăstrău, lebedele au devenit drone,
și lebedele lui andersen au devenit amintiri
till eulenspiegel s-a făcut soldat
și fiecare versiune a noastră s-a îngropat în trecut

și totuși, de fiecare dată cînd plouă,
bucureștiul își ia halatul de spital
și încearcă să mă vindece
cu o perfuzie de întîmplări care n-au existat


.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!