În pielea ta albă ca de o frică de hârtie
zac pletele ploii,
când cerul se dezbracă de nori
stelele-ți scriu în imaculare
cea mai frumoasă poezie a nopții,
a nopții unice de a trăi...

Când devii fantomă
poezia aceea se desface în litere
și fiecare literă
are în gura veșniciei
o limbă proprie