Când vom fi bătrâni, cu părul alb și pași mai mici,
Și timpul ne va scrie riduri pe obraz,
Să-mi fii acolo, lângă mine, cum ești azi,
Cu ochii blânzi și sufletul aprins în licărici.

Vom bea cafeaua-n zori, mai încet, mai tăcut,
Și mâna ta va căuta a mea, fără cuvânt,
Iar lumea, deși schimbată, va fi tot pământ
Pe care-am mers împreună, cu drag, cu început.

Poate nu vom ști ce zi e, ce an, ce anotimp,
Dar vom ști că iubirea nu se pierde în timp.
Ea rămâne în gesturi, în priviri, în tăceri,
În felul cum îmi pui pătură peste dureri.

Și dacă vreodată cineva va citi ce-am fost,
Să știe că iubirea nu-i doar vis sau rost,
Ci e acel „împreună” ce nu se destramă,
Chiar și când viața ne cheamă, ne schimbă, ne cheamă.