agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-09-21 | |
Acum de tine trebuie să scriu ca un copil care pictează apa, să îmi opresc alunecarea în pustiu, cu dinții agățându-mă de obiectele din aer. Ar trebui să- ți spun și vorbe multe, triste, ca la sfârșit să mă-nțelegi tăcând, și să te sorb din miezurile clisei în care am crezut ca-n iepurașul Playboy ce ronțăie din straturi de curechi o lună verde-n pijama și morcovioare blânde, pentru artă.
Chiar dacă aerul e de cenușă, conturul lui mă desenează-n iarbă, aproape de fața unei furnici. O văd ca pe noi doi, prinși parcă în labirintul dintre mână și gură, iar sângele mi-e tot numai caverne, adânci castele de nisip ce se înalță doar odată; când tu te apropii. Buzuki Degetele mele și-au amintit un cântec. Și acum mireasă, în fața nuntașilor, înconjurată de înțepenirea unor dansuri cândva impresionante, nu mai cred că aș putea cânta suficient spre a împlini nevoia ta de dragoste. Până aici mi-am urmat anii, împrejurările mai bune să le fac, și un drum mai sălbatic decât rătăcirea. Neghiobia ce mi s-a dat să-mi fie mai puțin controlată de orbite prestabilite și nici nu pot, conceput pentru o singură viață să devin, să sper, să ador neconceputul din întâmplările ce le-am trăit, ce vor urma împreună, ori carnea și spiritul care mă vor mai lăsa să fiu. Ceruri curate și uneori incomode se schimbă, pleacă, și nu se lamentează. Noi am putea să ne acoperim cu mărunte obiecte umane care par atât de îndepărtate în îmbrățișare. Tu ai putea, de exemplu, să-ți împrăștii pe jos în ritm de buzuki, degetele de trandafir și flori galbene de pus după ureche, pe o farfurie cu două ouă ochiuri și cartofi prăjiți. Privindu-te, uneori am sentimentul că stelele de deasupra se cocoață în turn, pe scări rotunde, și cad aici dedesubt, într-o sclipire de dragoste pură. Privind spre noi de la fereastra camerei, orașul e-ntunecat, iscodirile se-ntorc de unde au plecat. Și de mai e acolo Cineva și te privește cu dragoste, nu îl uita sincer și neajutorat, atât cît este el de singur. Ruinele orașului îl înconjoară dezolant. Culege-i cu grijă privirile, ochii plecați să te caute. Lasă-ți setea unică să vadă cântecul celor o mie de patemi ce se rotesc în larg, jur-împrejurul Lui. Noi ne suntem dați, nu concepuți, și-n mistuirea vie ce ne-a întrupat n-ar trebui să ne simțim flatați…fiecare trib are ceva de trimis în viitor. Noi, în definitiv, fiind asemeni lunii, singuri și stranii, și atât de elocvenți cu sentimentele noastre, vom rămâne inevitabil, printr-o mie de nedumeriri fracturate, ce numai momentan ne pot distrage și nu ne aparțin, și nici nu vin din cer. Problema nu se reduce la mister, nu există dragoste, ci iubiți. Cele două pronume tu și eu, atât de bine implicate într-un verb tranzitiv, nu pot descoperi osul ce ar mai putea fi vreodată modelat de o schimbare de timp și de loc. Zilele ne sunt numărate. Și mi-a luat, totuși, destul de mult timp să ajung clipa când în sfârșit cântându-ți, să-mi fie teamă că tot ce-am spus ar putea să te deruteze. Sau c-ai putea să-nțelegi ceva altfel de cum simt și gândesc. Eu încă n-am găsit în devenire metaforele potrivite. Și cum să le pot afla, dacă nu-mi arăt chipul? În definitiv, este tot ceea ce am, iubindu-te.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate