agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-09-22 | | Înscris în bibliotecă de Bejliu Anne-Marie
Fragmente II
Cînd, slab, elanu-i simte copitele prea grele, Cînd iepurele simte că sîngele-i se-nchiagă, Cînd șoimul nu mai vede, cînd cerbul n-are vlagă, Cînd vulturului ciocul, ca arcul coroiat, I-e gata să se-nchidă pe veci, în dumicat, Atunci, spre cimitirul acesta vin să moară; Rănită sau bolnavă, chir cea mai mică fiară Dă fuga, ca aicea, în patrie, să piară. De-aceia-n codru, omul cît poate el pătrunde, Nu află stîrv sau oase de fiară nicipeunde. Se spune că-ntre fiare, la ele-n capitală, Sînt bune obiceiuri și-o bună rînduială; N-au fost nici vătămate de legea omenească Și nici proprietatea n-avură s-o cunoască, Ce lung prilej de certuri în lumea noastră-i doară. Nu știu nici de dueluri sau arta militară. Ca-n raiul lor strămoșii, la fel trăiesc nepoții; Sălbateci însă pașnici, iubindu-se cu toții Și nu se mușcă unul pe celălalt vreodată. Chiar omul, de-ar ajunge cu mîna ne’ narmată Acolo, între bestii tihnit ar zabovi; Ba ele, cu aceeași uimire l-ar privi Ca-n ziua cea din urmă-a creației, a șasea, Cînd primul lor părinte-n Eden îl admirase Pe-Adam, pîn-ce să-nceapă cu el întîia sfadă. Noroc că omul, însă ăst loc nici n-o să-l vadă Căci Frica, Truda, Moartea în drum are să-i șadă. Din cînd în cînd, copoii ce-n goană’ nvierșunată Prin rîpe, muschi, mocirle dau buzna cîteodată, De locurile-aceste, cumplite, năuciți, Urlînd o iau la fugă cu ochii rătăciți Și mult timp, lîngă omul cu mînă protectoare, Mai tremură de teamă, căzîndu-i la picioare. Aceste seculare ținuturi tăinuite, În grai de vînătoare, sînt matcă denumite. Urs prost! La tine-acolo în matcă de-ai fi stat, Pan Voischi despre tine nicicînd n-ar fi aflat; Desigur te-mbiase a stupului mireazmă Sau poate-adulmecaseși ovăzul copt în preajmă, Că te-ai pornit din codru spre marginea lui rară Și-ndată pădurarii de tine și aflară, Picherul trimițîndu-l, ce lor le e iscoadă, Ca, unde ți-e popasul și-al tău bîrlog, să vadă! Acuma-n matcați, Voischi cu cîinii de bătaie Opriră, și sînt gata retragerea să-ți taie. Tadeuș înțelese că nu-i puțin, de cînd Au dat copoii iama prin codru pînă-n fund… …………………………………………………………….. E pace. Vînătorul urechea și-o ascute Degeaba, ca pe-o rară discuție s-asculte Tăcerea, stînd într-una pe loc, cu încordare; Doar muzica pădurii zvonește-n depărtare. Se-avîntă-n codru cîinii ca-n mare pescărușii, Hăitașii spre desișuri ținîndu-și țeava pușcii, Privesc la Voischi care, îngenunchiat șezînd, Pîndește cu urechea lipită de pămînt; Și- așa precum la doctor, pe chipul lui citești Salvarea sau osînda acelui ce-l iubești, Hăitașii ce-a lui Voischi pricepere-o știau, În ochii lui nădejdea sau grija și-o topiau. “El e! “ încet le spuse, sculîndu-se-n picioare. Deci dînsul auzise! Ei, încă-n ascultare, Ședeau; și auziră: un cîine a lătrat, Alți doi apoi, și așții vreo douăzeci deodat’. Copii, pîn’ acuma răzleți, în șir se-adună Pe-o urmă, merg pe burtă, schelălăie-mpreună Și latră. Însă nu e lătratu’ acela moale De cîini ce după vulpe sau iepuri dau tîrcoale, E-un scurt lătrat, într-una mai des, mai întețit; Copii nu departe de pistă s-au oprit, Cu ochii stînd la pîndă – și goana o-ncetară; E prinsă fiara. Urlet și larma-ncepe iară: Se apără jivina, desigur că-I rănită; Și-n haita ce dă iureș și sforăie stîrnită, Într-una se aude, din ce în ce mai clar, Răpus în agonie, cum geme un ogar. Stau gata vînătorii cu puștile să tragă, Ca arcu-ntiși se-apleacă, prin ramuri capu-și bagă: Nu pot să mai aștepte! Se-nșiră rînd pe rînd Și unul după altul în codrul des pătrund; Să-ntîmpine întîiul pe fiară-ar vrea oricare; Degeaba le strigase Pan Voischi-n gura mare, Degeaba cercetase poziția, călare, Vestind că și țăranii, și domnii au să ia, Din loc de-au să clintească, la dos cîte-o curea. Dar ce să-I faci!? Cu toții porunca i-o călcară Dînd buzna în pădure; trei focuri răsunară Și-o salvă; dar mai tare ca arma descărcată Răcni un urs, ecou-I umplînd pădurea toată. Grozav urlă! De ură, durere și turbare; Și cîinii, și hăitașii, și corn de vînătoare Vuiau în miez de codru; cu toții fug degrabă Spre codru, cară arme, și cheamă, și se-ntreabă; Doar Voischi strigă jalnic că fiara le-a scăpat. Picherii, vînătorii pe-o parte au flancat Să-I taie, între codru și locul pîndei, drumul; Cînd ursul vede cîinii și oameni cu duiumul, Se-ntoarce către locul rămas mai slab păzit, Poiana dinspre care hăitașii s-au pornit, Unde-au rămas din mulții picheri, pîndari, pușcași, Tadeuș, Conte, Voischi și doar cîțiva hăitași. Pădurea e mai rară pe-acolo; se auzeau Și urlete-n adîncuri, și ramuri ce trozneau, Și ursul deodată veni spre vînători Þîșnind dintre tufișuri, ca fulgerul din nori; Cu spaimă urlă cîinii, în preajma lui dau goană; Sculată-n două labe sta marea lighioană Privind în jur cu urlet, dușmanul să-și spăimînte: Cu labele din față, bușteni și ramuri frînte Sau trunchiuri scorojite, ba chiar cîte-un pietroi Zvîrlea mereu, cu zbierăt, în oameni și-n copoi; Smulgînd un pom, ba-n laba cea dreaptă, ba-n cea stîngă Rotindu-l ca măciuca, de-a dreptul îl aruncă Spre Conte și Tadeuș, hăitașii lui din spate: Aceștia, fără teamă, un pas doar mai departe Spre fiară țeava puștii-și îndreaptă, parcă-s două Subțiri paratonere spre-un nor ce stă să plouă; Doar pușca și-au întins-o cei doi, și dintr-o dat', ( Novici!) chiar două focuri pocniră; le-a scăpat. Cu patru dinți o furcă, zăresc din întîmplare Și grabnic sar la dînsa, cînd văd un bot în care Străluce două rînduri de colți ca niște cuie, Iar laba cea gheroasă sta gata să-i răpuie; Sărind pe spate, palinzi, în rariște dispar; Spre ei se-aruncă ursul și laba-ntinde iar, Ei scapă; neagra labă el iarăși și-o întinse Și pe bălaiul creștet, pe Conte îl atinse. Și tigva de pe creier putea să-i smulgă –ndată De nu săreau Notarul și-Asesorul din ceată,… |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate