As vrea si eu o noapte...
Nu de amor. Nici gând;
ci doar de stat pe spate,
cu mintea fluturând,
cu fin nisip pe coate
si marea ascultând.

Luna sa-mi apartina mie
si stelele la fel...
Nu vreau tovarasie,
căci nu am nici un tel...

Sa stau - nu goala -
ci golita de gânduri si păcate,
cu mâinile in poala
si capul dat pe spate...

Nu cer nimic...
Vreau doar sa va știu bine,
sa pot pleca un pic,
sa va lipsiți de mine...

Mă înfior discret
când vântul mă atinge
si picuri mici, încet
pe fata îmi prelinge...
Pe chipul obosit
de graba zilnicei rutine
ce nu are sfarsit
sau împlinire-n bine.

Ambiții? N-am de fel.
De ar fi fost așa,
as fi avut alt tel...
Frustrări? Nu pot nega.
Dar cine nu le știe?
Răsar din ne-mpliniri
(si astea sunt o mie),
când cauți definiri
pentru vreo utopie.

Mă-mbracă fin nisipul
si marea clipocește...
Mi se destinde chipul
când luna îmi zambeste...

Singurătatea-i buna
sa te mai linistesti -
o data intr-o luna -
si sa te regasesti...

Insa-mi doresc o garanție
când plec sa mă ascund:
căminul vreau sa-mi fie,
oricând, la fel de blând
refugiu si iubire...
Sa mă întorc mereu,
cu zâmbet in privire...
Vedeți? sunt eu -
aceeași de-am plecat
la mare pentru-o noapte
si nu v-am inselat...