agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-10-11 | |
Viață
Am observat, cum observă frunzele soarele bolnav, că noi, bărbații, când vorbim cu femeile care ne interesează, ne răsfrângem vorbele, rânduri-rânduri, ca florile care își dau treptat petalele naturii, într-o maiestuoasă cădere. cuvintele vin - soldați într-o paradă militară, menită să dea încredere unui comandant, bătrân și bolnav, în vreme de război, prea crunt război să-l mai trăim și în aceste rânduri. vocea nu pleacă înspre nivelul urechei, ci, undeva, mai în jos, ca să poată fi prinsă ușor. atunci se întâmplă minuni - înțelegem tot, nu ne poate supăra mai nimic din perspectivele lor, ocrotim cu orice preț! facem așa până când femeia-lumină catadicsește să ne împământenească sămânța. după aia, mai vorbim și ce trebuie… și e adevărat că aceste gesturi ale lor, cele mai multe venite dintr-o politețe socială, atunci când le cerem, sunt cu mult mai grave decât ale noastre, sau când se desfășoară fără noi. deschiderea femeii presupune o mecanică foarte complexă, niște mișcări ale sufletului, pe toate direcțiile. nu e ca la noi - un lucru simplu, fără nici o finețe, pe direcția înainte… de asta zic, cu priceperea mea, pe alocuri culturală, că se cuvine ca noi, bărbații, să fim foarte atenți… cam cum sunt frunzele când văd că soarele e palid, bătrân și bolnav, cu deschiderea prea mică.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate