aceeași sâmbătă însorită, porumbul cu plete cărunte
răsfirate de sufletul tumultuos al sfântului Laurențiu,
lunecau pe asfaltul șoselei umbre dreptunghiulare,
semănau cu Dacii 1300 sau dacii luptând
cu legiunile romane,
mirosul de bălegar îmi aducea aminte de-acasă,
de viața la țară.

papura se unduia valuri-valuri,
îmi imaginam cum mulinez, de la mii de kilometri,
crapul cu ale sale mustăți întinse peste mări și oceane,
Dunărea mă mângâia cu brațele prinse
de umerii Polului Nord.

cu cât mă apropiam mai mult de Atlantic
mirosea a ciorbă de pește,
probabil lipovenii își întinseseră plasele meridionale
până la aurora boreală,
fumând Carpați prin Apalași sau prin Kahnawake,
vorbind mohawk,
îndulcindu-și borșul cu sirop de arțar ,
pronunțând cu accent rusesc
cabane à sucre.

aceeași sâmbătă însorită
în care o Românie atât de mică
exploda în inimile noastre de sportivi,
Stejarii pregătiți să cucerească
reduta Québec-ului,
am învins…

priveam cerul oftând, norii îi atingeam cu degetele
desenând avioane,
când ești singur, înconjurat de străini, Dumnezeu
este mai aproape de tine,
sunt pasăre călătoare izgonită de existența stearpă
pe alte continente,
aș vrea să zbor deasupra Tomisului
lingându-mi sarea de pe răni,
sărutându-l pe Ovidius pe frunte,
scrijelind o poezie de dor.

surprind acest prezent ciudat
transpus în megapixelii unei singure dimensiuni,
trecutul, o megaiubire, m-a transformat într-un megaloman,
de fapt este o suferință fără margini,
sufletul îmi este un ghețar,
trăiesc în cuaternar.

ce știi, tu, cum lupt cu morile de vânt arctic
ce-mi cristalizează amintirea,
biciuindu-mi fața lacrimile înghețate,
odată fierbinți de fericire?

te-ai gândit vreodată la patria ta
ca la un cimitir de cuvinte pierdute?
printre atâtea limbi covârșitoare
devii o limbă mută,
te îmbeți cu sentimente singulare
între patru pereți.

sunt regele gândurilor de iubire imposibilă
metamorfozate în versuri,
Snowdon, muntele pe care m-am cățărat
spânzurându-mă de Lună.

je ne veux pas oublier le passé pour un jour à venir,
je me souviens toujours de ton sourire,
dis-moi que tu m’aimes, ça suffira, je peux mourir,
en regardant ton visage, mon dernier souvenir.