buștean fără cârmă trupul
cuvântul insulă a iluziei
mai sete îmi este
mai aproape îmi pare țărmul
mai grele îmi sunt mâinile și picioarele

sorb apa
mințindu-mă apropierii
de fapt mă înec în propria rostire
ca un îmbătat de alcool
în propria vomă

voi trecătorilor mă priviți cu silă
dă-l dracu! e beat!
vă aud rostindu-vă unul altuia
și vă dau dreptate
nici eu nu v-aș crede pe voi

măcar de mi-ați ține mâna
să îmi pot scrijeli cu pulsul trupul
nu mai căutați la bușteanul mort
în lemnul lui s-a dezbrăcat primăvara
cercurile lui nu sunt scuipat în apă
ci vârsta planetelor
dinspre care nu v-ați învârtit
împreună cu el

horoscopul vostru e în casa indiferenței

eu sunt ascendentul vostru
și mie precedent
tot ceea ce spun mă apropie de ce este departe
deși departe îmi voi rămâne mie însumi
limba mea fiind axa infinitului
pe care voi o interpretați matematic

eu am tăiat vieții un lemn
atât un trunchi fără chip
și rădăcină
și m-am avântat cu el în largul sufletelor
voastre
să nu credeți că nu mi-a fost frică –
nu sunt nebun

sunt îngerul prostituându-se cu oameni