Am o trenă
gravată cu răni,
uneori mă-mpiedic
de ceva fire albe
țesute la război de bunica,
in nopți de Sânziene
când mă punea să-mi visez Ursitul.

N-am cum să trec cu vederea
pietrele ce crapă
la neauzirea ta
și munții aceia de origine vulcanică
despre care-mi spui c-au alterat
sufletul locului.

Schimbă CD-ul cu muzică
franceză,
mă zgârie pe față limbile nefonetice,
ca o ascunzătoare în scorburi înalte.

Nu-mi mai spune jolie coeur,
fiindcă nu-i nimic drăguț
in ce-ai sădit aici -
semințe negre și cariate,
superbă răstignire a florii
ce te-a urmărit
din nord-vest la vest,
cu nopți in care vameși
te-ar întoarce-n spaimele mele.

Nu-mi povesti de
Spuma zilelor,
n-am nuferi să mă ucidă
sau false pudori să-mi acopăr
rănile gravate pe trena zdrobită.