agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-11-11 | | Înscris în bibliotecă de Valeria Pintea
Iar pe lumea ceealaltă scoborând acum flăcăii
Cei căzuți la Vid pe dealuri și pe șesuri la Vidin, Câți sosesc pe rând în stoluri, adunați în gura văii Stau s-aștepte alte gloate câte se vedeau că vin. Unii șterg de iarba udă câte-o sabie-ncruntată, Din pulpana hainei, alții sângele dușman îl storc, Și se laudă cu toții și vorbesc cu toții-odată Precum fac biruitorii din războaie când se-ntorc. Când văzur-această gloată, toți acei ce-ndușmăniră Pe români de-a lungul vremii, plini de spaim-au tresărit Resfirându-se prin noapte, precum fumul se resfiră, Și din margini mai spre margini se topeau necontenit. Cu genunchii plini de tremur și cu gheața morții-n gură, Morți erau de-a doua oară, ca-ntr-al Orcului noian Luptătorii din Mikene când îngălbeniți văzură Strălucind prin noapte coiful comandantului troian. Dar ai noștri morți de veacuri, câți pieriră prin războaie, Apărând a lor credință și pământul românesc, Stau cu ochii țintă-n noapte și-al lor mijloc îl îndoaie Ca s-apropie privirea de minunea ce-o zăresc: Văd români, și-aud cuvinte românești! De-ai lor cu toții! Umilit venea, iar astăzi ce trufaș acest popor - Și-ndrăznind dintâi o seamă, vin sfioși să-și vadă soții, Tot mai mulți, cu toții-n urmă s-au pornit din noaptea lor. Și precum în neastâmpăr păsări grabnice cu zborul Se tot strâng de pretutindeni toamna ca să plece stol, Astfel s-adunau românii și sporea mereu poporul Celor morți umplând de vuiet câmpul meu-nainte gol. S-a mișcat acum de-a valma toată lumea-n locuința Umbrelor, sunând ca marea și-ntr-un zbucium neîntrerupt, Iar de-atâta nor de duhuri ce-și vădea prin glas ființa Se părea că-i românească toată lumea dedesubt. Străbătând genuni cu mersul, nesfârșită li-e venirea, Ca potopul de puternici și nebiruiți ca el - Câți pieiră farí de urmă copleșiți de năvălirea Asiei, și-arcași cu glugă din câmpiile lui Gel. Câți au înroșit cu sânge râuri mari și-ascunse plaiuri. Când prin văile bulgare Ioniț-avea locaș, Și frumosul grai al nostru printre bâlbâite graiuri Și-l păstrau, murind sub steagul ducilor de Făgăraș. Iată-i, înșiși vin în frunte cei ce-au cârmuit norodul, Principii din munți și banii cu viteze fiare-n scut, Și cu Negru-vod-alături vine Dragoș voievodul, Unul fost la Olt de pază, celălalt străjer la Prut. Și-Alexandru-al cărui nume și-astăzi codrii-l mai îngână Tânăr și părând ca Hector cel cu coif fluturător, Când cu sulița-i grozavă, falnic răsucind-o-n mână, Sare-n mândru-i car și umple câmpii Troiei de omor. Trăsnet al mâniei noastre, Mircea, tu iuțește-ți pașii, Adă-ți gloatele ce-n clipa bine-potrivitei vremi Prins-au fulgerul cu palma! Braț, ce pustiind vrăjmașii, Dunărea ca soț de luptă, munții te-ai trudit să-i chemi. Ce vei fi gândit tu, Mircea, când vedeai pornit cum vine Peste munți și peste ape, ca furtuna, Ilderim? Vai, putem noi azi pricepe sufletul ce-a fost în tine, Mai avem simțire-n inimi ca-ndeajuns să te slăvim? Iar dincolo vine-n goană cel ce-n numărate zile A clintit temeiul lumii și-a oprit și vremea-n loc, Cel cu nume sfânt de-Arhanghel - cu-al tău nume, Mihaile, Tot ca tine de puternic și cu sabie de foc. Munții se retrag din cale-i, iar protivnica sa bardă Intră-n fier ca-n lemnul putred, pui din oltenescul leu! Foc de n-ar mai fi, și lege, ca nimic să nu mai ardă, Foc ar naște iar pe lume ochii-acestui Prometeu. Și cu el Fărcaș și Stoica, și-nvârtindu-și buzduganul Doi Buzești, ducând și spaimă și-al pieririi-ngheț cu ei! Spuie Neajlovul, Sinane, câte oști pierdu sultanul, Și șelimberul să spuie cum ți-a fost, nebune-Andrei? Amurat, ți-aduci aminte cum sosi grăbit odată Și era să-ți spargă poarta ca să-ți intre-n țarigrad? Și ce cale-avea să facă! Dar s-a tânguit vrodată Fulgerul că-i drum departe de la nor până la brad? Iată-l însă cel din cuibul pus de-oștenii teutonici, Ștefan, turnul de-apărare al românilor, venind Suflet mânios și-n toată strălucirea câtă-n cronici Scrisă e c-a fost pe vremea când el țara străjuind A făcut din oase-un munte și-a-nhățat și regi de plete Și, arând de ciudă câmpul, puse-n jug dușmanii lui - Pe mănunchiul spăzii sale mâna lui tot caldă stete, Căci el nu știuse-n viață cum s-anină spada-n cui. El și-aici e-ntreg în arme și purcede-aprins pe cale, Parc-a pururi vede-n față Racova și Podu-Nalt, Iar de vuietul mulțimii și de coifuri și de zale Tremură, răzbit de spaimă, tot tărâmul celălalt. El și-aici e vântul iernii, și dușmanii săi sunt pleava! Urcă munți fără de plaiuri, trece Dunări fără pod - Faceți loc! Sosesc ca râul luptătorii din Suceava, Trec voinicii cei năpraznici ai lui ștefan voievod! Și Ion Cumplitul vodă, jalnic schilăvita strajă A Moldovei, scut puternic al poporului de rând, Și nenfricoșatul țepeș, Petru Rareș a lui Majă Vin cu toții de prin noapte, gloate-n urmă-le-aducând. Și hatmani și capi de oaste - dați-mi voi acum o sută De vieți, ca să am vreme să-i numesc aici pe toți! Și tu, neam român, tu astăzi stai cu inima pierdută, Fărí de zei te crezi pe lume și pustiu tu te socoți. Iată-ți gloria de veacuri! Umbre mari din lumea moartă, - Ah, că n-am eu glas de tunet ca să pot să le rechem - Ne avem și noi Olimpul, și pe-a veșniciei poartă Am intrat și noi; și-ntr-însul zei fără de moarte-avem! Ce-ți aluneci plini de jale ochii umezi pe ruine, Neam al nostru, ca să judeci drumul schimbătoarei sorți? Soarele din noapte iese, din mormânt puterea vine: Nașterea cea viitoare ne e-n lumea celor morți. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate