l-am întâlnit pe cel plictisit
de viață, de tumorile metafizice,
așa le numea el,
pe cel care se desfăta privind
fumul unei țigări, fum care îl purta
spre gând anxios sau spre caldul neant
de unde credea
că venise,
pe cel pe fruntea căruia cineva,
demonul de serviciu,
sculpta în zile de iarnă,
dăltuia în zile de foame lăuntrică
un cuvânt: distracție,
apoi punea egal între ea
și viață, ca într-o ecuație
cu două necunoscute,
una mai amară
ca alta,
acest cel nu știa cât îl
plânge Dumnezeu de-o veșnicie,
dar mai ales
de când din gând
L-a pus în timp
și i-a șoptit: Alege!