Seara asta se dezleagă de noi
se preface in părul ei încărcat de uitări luminoase
și se duce în lume
ce mai urla devocika în sania lui alecsei
cum mai răspândea fluturii din pielea ei
miroseau zăpezile după ea a tăceri dezmembrate
iar eu ascultam cum în urma ei
filozofa tracipul pe seama urcării pe panta-mbracată în gheață
sufletul iernii zămislit din oglinzi nedorite
cum să ne vedem în ele
am aluneca propriul nostru suflet sub zăpezi
și l-am uita pâna la cine știe ce primăvară
nemaivăzută
când șiroaiele curg în mănunchiuri
pe sub gândurile noastre
a-ia-iai devocika
cum plimbai tu fluturii înmănușați la privirile noastre
și noi beam alături
in preajma zăpezii
și-l invidiam pe alecsei transfigurat în igor și în nu mai știu cine
și asurzeam încătușați în sonata lunii
să nu mai auzim cum sufereai toate simțurile în brațele lui
rusalko
boala mea înflorită în pielea nopții ăsteia
care se va cufunda în urmele necălcate de dor ale saniei
și cum mai înghețau răstălmăcirilesub buzele noastre
părăsite de aburi
și de sângele aprins sub unghiile tale
întraripate de fluturi