Ancilarele, incunabilele, letopisețele povesteau de insula spaimelor.
Insulă decrepită, nevertebrate făpturi
sfășiau mumia omului ascuns în branhii de aer.
Speranța în textul sticlei aruncate.
Orătanii amfibii vorbeau despre corăbii luminoase
sau poate dirijabile malbastre,
duhori nisipoase la marginea dunei.
Peștele catedralei țeavă la marginea apelor vuia inlănțuirea Prometeului .
Si nu, nu era briza, doar un șuvoi de decuvinte
roase de valuri, visînd salvarea.
Acum, să demontăm periscopul..