Hoinara
vulnerabila-mi nemărginire
în mine plânge umbra.
Și umbra vinovată
mi se destăinuie sfioasă
nisip purtat de vânturi
visul de acum
încă o iartă.
E noapte,
e pustiu și frig
sub pleoape,
răzlețe picături de ploaie
tăcerea mea
ca vulturul mă poartă
din gând în gând,
din clipă în clipă,
la ceasul miezului de noapte
în pragul tău
cu o prea simplă
și desuetă
strângere de mână.