undeva într-un loc anume oamenii mă uimesc îmi alătur pașii de pașii lor
fiecare cuvânt răsună sub clopot când se face noapte ascult
uneori singuratică învăț bucuriile pe de rost
dorurile îmi strâmtează inima zămislind vise
din zboruri prelungi nu se moare așa de ușor
te aseamăn privirilor omenești cu vorbe ciudate că eu sunt un tu
corbii își lasă leșurile prin smîrcuri ciugulindu-mi albul ochilor
când voi fi departe să nu mă cauți decît în prima îmbrățișare
vei găsi umbra

Visarea cumplită a dragostei noastre,
se-nalță spre culmi de pădure
roș', verzi și albastre...

te voi privi adânc când soarele dormitând răsare și-am să mă fac rouă
să mor pe buzele tale cu ochii mirați - cană de lut
cît a trecut întreba-mă-vei doar cîntecul pământului șoptindu-ți plecau
pe fruntea amurgului născuții din pămînt

Ochi magic ce-ntreabă, și-aruncă răspunsuri de-o viață,
tăcere himerică-n noaptea cu ceață,
hipnotică-i raza, cea care în față,
iți cade cu puteri zdrobitoare,
și sfarămă trupul în mii de grăunțe...

să te sădești îmi vei spune între zi și noapte
îți voi zîmbi în culori tremurate
sclipiri luminoase vor străpunge ecoul pe genele nopții
dincolo de timp voi întineri voi spune în treacăt un te iubesc
mi-am pregătit îndelung acest festin să mă trezesc mereu ca umbra nocturnă
mai aproape de sufletul tău

Tu umbră palidă pe cer
nu vreau să pieri
cu-n astfel de destin mărunt,
stingher,
de soare și de ler...

pe-a câmpului plete prin toate colțurile se strîng somnurile nopților nedormite
mă apropii de tine din mâinile tale îmi iau hrana țișnind dintr-un izvor curat
singurătatea mea își va pierde răbdarea iar sufletul tău se va trezi în noaptea timpurilor
eu m-am născut fără tocmeală îmi vei zice într-o copilărie stropită de săruturi ca un strigăt într-o dimineață
e aniversare astăzi… șoptește gândul

Vorbești cu el în șoaptă,
te aud ce spui...dar cine

e cel ce …

se miră păsările tulburînd liniștea și nu înțeleg cum poate fi atîta nemișcare
doar inima nevolnică se-așează cupă
hai vino bea aici doar gândul își cântă simfonia dincolo de vise speranțe
și-mi sfredelează mintea – cale spre îndreptare
și noi visam filă cu filă
tu azi te simți puternic nimic nu te frământă
cumplitele furtuni sub arșița veri se vor strivi

nu crezi în anotimpurile reci,
și aștepți sărutul meu fierbinte să te atingă...
...imagine...vis...dor
...oglindă

duios îți amintești de crengile tăiate
cu viers de lacrimi vînturi fantastice lumini
ți-ai modelat conturul înflăcărat de gânduri
în dezmierdarea trupului adormit de scliprea rozelor parfumul ploilor
prin văzduh furtuna amestecă norii
tot cerul e plin de mirosul anotimpului ruginiu
îmi voi zidi casa în inima ta vom sorbi din cupele pline de vânt
e zi de născociri a unei nașteri șoptește vântul…

Dragostea exista numai prin prisme,
ale roșului incandescent..

gândurile bune sfioase amintiri uitate prin cuiburile rândunicilor așteaptă primăvara
veștile cad de-a dura îți pipăi trupul ca de ceață licărire de alb
din fiecare umbră o caleașcă dorul călare pe curcubeu de flori
e vârsta minunilor e vârsta adevărurilor spuse încet
nesăturate zilele se desfoliază zbor spre tine
e zi de sărbătoare

Trăiește prin adevăr omule,
căci numai astfel vei dăinui!
Timpul începe să înregistreze...
iubire!

mi-am lungit brațele dinspre nord spre sud
poate aceasta e clipa când toate orele se opresc la numărul optsprezece
și…te regăsesc în starea de mugur clipocind a primăvară îndepărtată
mi-am scrumuit inima azi dimineață
cînd degetele nerăbdătoare îți băteau în geam
vreau să te răsfăț în culori

Aruncă-mi cristale,
din infinitul vorbelor nerostite!

ai avut pentru o clipă curiozitatea să măsori distanța dintre inimi
ai simțit în palmele tale însetate cum se poate bea cerul
ai cuprins cu privirea visele pierdute fără noimă
ai învățat jocul de-a omul
fără dragoste greu se poate săpa la rădăcina cuvintelor
te primesc în insula sufletului

Mi-e dor, floare de cîmp, de tine !
Ah...timpuri, locuri, fapte...

Toate s-au dus...
Da!Toate...

azi dimineață când m-am trezit aș fi vrut să răsar copac
să poți privi cum cresc și așa în plină iarnă să-nfloresc
în crengile mele să–ți prinzi cercei de stele
să te cațări dincolo de marginile vieții
se zămislește un uluitor început
a unui număr de trizecișișapte de ori

Privesc-napoi spre tot ce-a fost,
Și nu-i nimic uitat de mine...
Cum a trecut?...nu știu prea bine

încerc să fac parte din timpul acesta
trupul mi se lungește imponderabil cad
lumina mă amețește

Și noaptea albă parcă n-o resimt
Cînd eu mă tu… tu niciodată eu!

încerc să fac parte din lumea ta când clipa întinerește
când umeri-mi robiți de vreme își leagănă timpul
strâns ca un mănunchi cu sufletul de albă lumină
cu trupul cald și liniștit în liniștea singurătății
din fereastra-mi înghețată rup vălul timpului

Am să rămîn toată viața,
cu nostalgia buburuzei așezate în palmă,
cu bucuria liniștii și-a păcii,
cu sinceritatea căldurii sufletești...

voi umple golul acesta cu toată inima mea
nu uita calea e plină de ghimpi și de flori
fiecare zare ascunde o altă zare
e timpul când voci nepământene își vor asculta cântul
îți vor însemna zborul

Căci viața ce e dată, a fost un drum - cărare,
și ceea ce rămâne... rămâne ceva oare?
Un vis...
o bucurie...
sau poate o supărare...
Și totuși... toți avem un suflet...
și o iubire mare!