Iata cum ploua din nou cu durere
pe mormantul din sufletul pamantului!
Picurii reci de piatra
se lovesc de sticla criptei,
ce e Universul.
Unde sa m-ascund?!
Cand ploaia aceasta milenara ma urmeaza...
Necontenit!
Infinitul a adormit visand cum moare rasaritul
Hohote de ameteala atrag viata in cimitirul din colt
Si ca intr-o beie de minciuni si iubire, de vise, vorbe goale, de elanuri, amintiri, rime si iar minciuni
Regret catecul fiecarei pasari naive, care ciripeste...
Cu pene ude!

Inchide geamul! Sa se stinga in liniste divinul din mine
Mai e putin si va fi noapte eterna...

Afara ploua...
Ploua...ploua...