agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-01-31 | |
31. tatălui meu care a gustat
din singurătate împletindu-se cu apele, cu ființele nopților, cu șlepul acela imens în burta căruia pietrele-i erau oglindiri ale chipului, care și-a uitat de inimă și a învățat să fie el însuși plecare, dar neîncetând să rămână treaz chiar și cănd șerpii se-ascundeau în parâme, chiar și când lupii stăteau la pândă îmbrăcați în piei de bintă și miezul nopții încremenise peste el, nu-și uitase acasa, nu-și uitase fiul și fiicele, născându-i din ceața dimineților, privindu-i cum aleargă pe maluri verzi, cum râd și cum el atât de împietrit devenea lacrimă fierbinte și surâs până ce noi dispăream și rămânea singur înotând alături de dumnezeu printre sloiuri vii. 32. într-un cântec de suferința a necunoaștere devin răsăriturile și apusurile de soare și totul se ferește să fie născut din izvor, chiar și lumea se usucă înaintea întomnării. încuiat în foc. O să ne îngropăm în rușine amintindu-ne viața la lumina înfiorărilor îndrăgostit de delta în care gândurile-ți zemuiesc molcom. Copii coborând pe cozi de zmee, sâmburii adormirii și pământul tăvălindu-se în el însuși, râzând de jocul nostru de-a supraviețuirea. 33. în depărtarea pământului îmbătrânea tălmăcindu-și clipa morții, simțind lipsa, părăsirea prin care nu mai merg umbrele oglindite din somnul miezului de noapte. mă uit în gând și citesc legende ale vocilor cândva auzite pentru frunza pe care se dezmiardă o mirare de fluture, nu suntem de față și tâmpla, cerul se-ntind pentru vii, încrezându-ne în neașteptata prăpastie ruptă atât de uimitor din suflet. 34. lumina ca o inimă de zeu întors spre tine și nevăzutul cum se înaripează sub unghia neagră a piele de frumusețe se-mbracă totul și nu ne urmărește nici o înțelepciune nici măcar acea presimțire a durerii. Pe dealuri ciopârțite călătorim, pe cocoși chagalici zările îndepărtându-le cu respirația rece. pe două scaune între mareele acestei lumi nichelate privirile închise-n ochiul soarelui și gustând din carnea extazului. Ființa ta se grăbește să ucidă prelungindu-mă până dincolo de porțile templului de rumeguș, un cuvânt se aprinde așa cum se-aprind stelele căzând din teamă, din uimire, din strigătul unei păsări. 35. cineva mă tăgăduise. cu o halbă înspumată de nemurire cântam. Eu, tu, strigoi prin oasele albe și nenăscute și din înalt cad cercuri ale dragostei, copii de iele și totul seamănă a altă întâmplare. devreme să avem timp de privit și să ne-adunăm în păr toate vietățile pământului. sculpez în aer struguri pentru beția din astă seară și stinge lumina acestui întuneric când deja leoaica-și cheamă puii. fumăm câte o țigară în recreația dintre milenii și avem ora sfârșitului.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate