agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-02-01 | |
36. părul despletit al ploilor într-o
misterioasă gândire, sufletul strâns și mort îl mângâie văntul. șarpele peste obrazul meu își scrie drumurile și spre celălalt tărâm începem să ne rostogolim mai mult fluidici și mai mult sărutând firele de iarbă, exodul nostru începea. știu acele cuvinte ale împietririi cănd părăseam orașul, când ne loveam de stâlpi plângând și călcam prin noroaiele acelor sentimente de vinovăție, prin trupul de umbră al sfinților munți, mâinile mele uitându-mă și adormind. 37. până dădeam drumul din lanțuri ideilor și până ne vedeam inimile cântând un cântec al morții ce seară minunată a fost la plecarea noastră de acasă. și cum n-am putut după atâtea răni să mă las pradă întâmplarii. Tu vii la mine cu sâmburi de vis și cu apă de stins focul. 38. din mine, după trecerea pădurilor rămâneau, rămâneau, rămâneau peșterile tristelor amintiri. 39. o mână veștedă, putredă înlănțuie și ceața rece care se năpustește cu setea de nemărginire, într-o celulă de soare șlefuim pietrele cremene și într-o adevărată lumină razele cad, rămân scânteierile quasarice. apunem zăvorâți în noi înșine cuprinși de groaza tăcerilor. Pătați de întrebări când prin tălpile acestor treceri se-aude foșnind galaxia privirii tale. mă îmbrățișez cu umbra pădurilor, beau la masă cu Ploaia și mă despart de trupul memoriei încercând să-mi tatuez o altă viață pe pielea mâinilor plângându-mi peste față. 40. deasupra se arcuiau bolți de vișini în trupuri de cocori ascunde-te și râzi în alte cuvinte focul care mă topește într-un veșmânt mort și colecționând obsesii, halucinații coșmaruri, peste tine va trece roata zimțată a timpului. glezna înnuferindu-se pătrunsă de dulceața bălților. într-o secundă a durerii și a pierderii răsăream din linia de tuș a obrazului tău târziu în cenușa frunzelor de arțar și într-o mare amară în prag de stâncă lovit cu nechemări.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate