pe lespezi glaciare dospește dorul meu
o cocă matlasată cu veștede petale
ce o frământă gândul în pântecele greu
al tulburării fierte în sucuri seminale

în noaptea invalidă, stihiile vernale
moșesc un zor de viață prin vinele albastre,
apoi, desculțe-n temple de coșuri și furnale
zeițele lăuze ți-așează flori în glastre