frunți înnegrite spre pământ încruntate
contemplându-se-n bălți nesfârșite de chin
îngrozit sunt de turma care încă mai crede
în minuni de paradă
în-cui-a-te cu zâmbet
în cristoși de venin

tremură șandramaua căpriorii sunt putrezi
vânătorii duc prada mai aproape de gură
ne-am ascuns în tăcere ca un gol de nimic –
din cotloane pândește
cu un zâmbet bălos:
foamea ta stârpitură!

boscheți
canale
poduri fără case –
cerul? aurolac
pământul de carton
halucinez și văd o ploaie care cade
cu bombe
peste aceste ouă ce-au clocit în somn

mă bate cuiu-n mâna dreaptă
visez pe tata că m-așteaptă
mă bate cuiu-n mâna stângă
o rog pe mama să nu plângă
mă bate cuiul în picioare
mi s-a făcut de-nsurătoare
mă bate! bate! bate-m-aș!
bisericile din oraș
și parohiile de țară
mă bat!
bătea-m-ar să mă moară!

ascunde-ți trupul meu în ziare
nu vreau să-mi vadă viii poza
rupeți-mi dintre coaste spini –
s-a ofilit... e bleagă roza
și faceți-mi mormânt de pâini
să-i crească foamei alte mâini

mai faceți-mi... faceți pe dracu’...
e tot mai scump aurolacul
taumaturgii dau pe el
purceaua moartă-n șifonier
și sacii putrezi de tămâie
și nefătatul din momâie –
atâtea bube coapte! împuțite!
bătrâni cu ploscă!
tineri cu ploscă!
îngeri cu ploscă!
medici și cuțite!
călăii morții potrivesc butucul
e fix! să așteptăm să cânte cucul

(apoi doar ea
fecioara cuielor polute
va mai purta în pântec orbi și slute)